duminică, 29 septembrie 2013

Jurnalul lui Croco - episodul 10

      Bună, dragele mele!!

     Timpul trece repejor si iată că am ajuns şi la cel de-al 10-lea episod din Jurnalul lui Croco. Fiind un număr rotund, Croco doreşte să vă mulţumească pentru faptul că aţi fost alături de el în toată această perioadă, de aceea...avem o surpriză pentru voi. Ce să fie, ce să fie...? Săptamâna aceasta, micuţul nostru Croco a zis primul său cuvânt!! Sunt tare încântată. Acum să vă spun şi care este acel cuvânt, sunteţi curioase? Ei bine, Croco vă dă un pusiiii!! Daaa, ăsta e cuvântul pe care l-a învăţat Croco, de acum îl auzim deseori spunându-ne "pusi pusi". E tare dulce, îmi vine să-l pap, sa nu mai rămână niciun fulguleţ din Sărmăluţa asta albastră :))

     Apropo de sărmăluţe:

 
  Am încercat să îl filmez când zice "pusi pusi", dar îi cam atrag atenţia la aparat dacă îl vede şi se opreşte din ciripit. De aceea am zis sa pun camera cu faţa in jos, să nu o vadă şi în felul acesta am reuşit să fur de la el un "pusi", hihi. Puteţi să îl ascultaţi aici (la 0:11).

     Acum două săptămâni v-am spus că Micului îi place să se joace cu cârligele de rufe. Ei bine, uneori am impresia că e mai mult decât o joacă, parcă ar fi 2 iubiţi (Croco şi cârligul de rufe, haha). Peruşul vine şi îşi pune drăgăstos capul lângă cârlig, îşi mai şi înfoaie capul! :)) Cred că ar avea nevoie de o gagică... 
     E simpatic cum sta, un picior jos, unul pe cârlig :))


      
Într-o seară, ne-am gândit să-i punem în colivie 2 cârlige, ia uitaţi ce a ieşit :)) Puteţi vedea filmuleţul pe youtube, se vede mai clar (aici).


Sper că v-a plăcut acest episod, nu uitaţi că din partea lui Croco aveţi mulţi pupici, pusi pusi mai exact :))

28 comentarii:

Ce pusi albastrele si-a tras Croco! Vorbeste cu amandoua, sa nu se supere niciuna :)) Scumpicul de el <3 :*

Off... ce scumpic e:D a mea e indragostita de oglinzi si de suporturile lor. Ca un mic sfat, daca vrei sa il accepti: nu il mai lasa langa mancare, sa nu ii da mancare, nici macar paine, pentru ca fac tumori sub codita. Stiu multi perusi care au murit din cauza asta. Se pot dezvata foarte usor daca sunt pofticiosi: ii dai un pic de mar sau ce ii place lui in timp ce tu mananci si in cateva zile o sa ii treaca :P

Nu-i asa ca e un dulce? :X

Multumesc pentru comentariu, Andreea :)
Poza cu sarmalele e doar de distractie, nici macar nu a putut sa se atinga de ele, il tineam in mana :))
Nu-i dau deloc mancare, doar fructe si legume.
Te pup!

Ce tare :X , acuma are cine sa-ti trimita pupicei sau mai bine zis pusi ;)

Croco, nu te deda la sarmaluuuteee!!!:)) E ca o matza curioasa!
Croco Pusi sa fie cumintel!
E haios tare cu carligele de rufe, acorda atentie fiecaruia!:)


Kisses!
Ilda

Pai daca i-ai luat gagica artificiala se descurca si el cu ce are , ce vrei sa faca trebuie sa socializeze si el cumva .

Si al meu manca din farfuria noastra:)) Odata a plonjat in farfuria plina cu ciorba:)))

Da, ma pupaceste el din cand in cand cu o ciupitura :))))

Mai ceva ca o mâţă curioasă :)))
Chiar acum i-am mai pus un cârlig in colivie, stă numai pe el căţărat!
Te pupăcesc!

Eu nu-l las sa manance cu noi, doar cand vine vorba de fructe...atunci poate sa-si bage si el ciocu ;))
Si cum a fost cu ciorba? :)) Nu era fierbinte?

dragu de el :-)) eu zic sa ii cauti repede o gagica !!!

ce dragut e. I-ai o fetita sa aiba si el companie

foarte dragalas :) sigur vrea gagica ;)
pupici :-*

Pai,era fierbinte,iti dai seama:)) A si zburat repede din ea:))

cat de simpatic e , nu ai cum sa nu-l iubesti :)

E asa draguuuuuut. Pusiii :D
Poate ai faci rost de o gagica :)) nu cumva sa se indragosteasca de carlig.

Daaa, ar fi bine pentru el o gagicuta...dar ar trebui o colivie mai mare si nu stiu cum o sa ma descurc cu 2 pe capu meu :)))

Multumesc, Mihaela! Chiar as vrea sa-i iau, dar inca nu stiu cum ar fi cu 2...uneori abia ma descurc cu el :))

E tare simpatic, dar saptamana asta s-a facut cam rau :( ne ciupeste...

Ufff, cred ca deja s-a indragostit de carlig :(
Te pup!

Mai, Coroco!!!! Tu papi sarmalute?? Dar ce-i indisciplinarea asta!? :))

Eiii, nu papa sarmalute, mai, Cataaa!! Doar se uita la ele :)

Trimiteți un comentariu